//19 Noiembrie: Sinteza (pozitiva) in constructii

19 Noiembrie: Sinteza (pozitiva) in constructii

! E momentul sa fim pozitivi in atitudine si negativi in testele medicale

! 155 santiere verificate publicate azi pe VICTA.ro, din care 121 proiecte private

! Autostrada Transilvania: CNAIR a scos la licitatie constructia a inca 41 de kilometri, inclusiv a Tunelului Meses. Miercuri, 18 noiembrie, a fost publicat in SEAP anuntul de licitatie privind proiectarea si executia a 41 de kilometri din Autostrada Transilvania, inclusiv a Tunelului Meses. Ministrul Transporturilor Lucian Bode a anuntat inca de saptamana trecuta licitarea acestui contract estimat la 800 de milioane de euro. Sursa: economica.net

! Centura municipiului Satu Mare va fi conectata la Autostrada M3 din Ungaria. Conectarea variantei de ocolire a municipiului Satu Mare la reteaua de drumuri europene va genera o mai buna dezvoltare economica si culturala cu tarile vecine. Sursa: presasm.ro

! Eurostat: Romania, lider detasat in UE la cresterea lucrarilor de constructii si in luna septembrie. In timp ce in Romania, lucrarile de constructii au inregistrat o crestere de doua cifre in ritm anual, la fel ca si in luna august, in zona euro lucrarile de constructii au consemnat in luna septembrie un declin anual de 2,5%, iar in UE au inregistrat o scadere de 2,7%. Sursa: digi24.ro

! Ansamblu rezidential cu 2000 de apartamente in autorizare in judetul Timis. Detalii despre proiect disponibile pentru abonatii VICTA.ro

! Va incepe proiectarea Centrului Integrat de Transplant din Cluj. Primul Centru Integrat de Transplant din tara si din Sud-Estul Europei va fi construit la Cluj. Contractul de proiectare, estimat la peste 15 milioane de lei, a fost semnat. Sursa: arenaconstruct.ro

! O noua licitatie pentru blocul de locuinte sociale de la Motru. Valoarea totala estimata a investitiei este de 6,1 milioane de lei fara TVA. Firmele de constructii au termen pana la data de 14 decembrie. Sursa: gorjeanul.ro

! VGP incepe dezvoltarea noului sau parc de business, in Brasov. Dezvoltatorul belgian de spatii logistice si parcuri industriale VGP incepe dezvoltarea noului sau parc de business, in Brasov, pe o suprafata de aproximativ 390.000 metri patrati, cu un potential total de 180.000 metri patrati disponibili pentru inchiriere. Prima cladire, cu o suprafata de 9.400 metri patrati, este planificata sa fie data in folosinta la mijlocul anului 2021 si va fi partial ocupata de compania farmaceutica Fildas Trading, unul dintre principalii distribuitori locali de medicamente, controlat de Anca Vlad, care a dezvoltat si Catena, cea mai mare retea de farmacii din Romania. Sursa: profit.ro

! Scoala Gimnaziala „Lucian Blaga” Ocna Mures va fi modernizata cu fonduri europene: A fost semnat contractul de finantare de peste 12 milioane de lei. Sursa: ziarulunirea.ro

! Se cauta oferte pentru subantrepriza/pachete de lucrari cu materiale de constructie aferente unei investitii ce prevede realizarea unui ansamblu rezidential din Bucuresti. Detalii despre proiect disponibile pentru abonatii VICTA.ro

! La Arad, se construiesc 5 spitale noi si se extind trei sectii importante ale Spitalului Judetean. Desi sanatatea a fost declarata o prioritate, investitiile majore, pentru modernizarea spitalelor, cu fonduri guvernamentale, au fost blocate in ultimii ani la Bucuresti. Solutia pentru sistemul de sanatate din judetul Arad vine de la Consiliul Judetean, care face eforturi, impreuna cu guvernul actual, sa modernizeze infrastructura sanitara. Sursa: glsa.ro

! One United Properties a demarat in august constructia clubului rezidential One Peninsula, care va fi incalzit prin pompe de caldura. One United Properties a demarat, in august, constructia One Peninsula intr-o zona exclusivista a cartierului Floreasca. Acesta este primul club rezidential din Bucuresti cu incalzire prin pompe de caldura cu sursa geotermala si totodata cel mai exclusivist ansamblu de mica inaltime din Bucuresti. Sursa: economica.net