White Design, înființată în 2011, a devenit un standard superior în furnizarea serviciilor și produselor de calitate. Cu reprezentarea unor producători de renume, echipa abordează proiecte cu o atenție deosebită la nevoile individuale ale fiecărui client.
Dan Constantin Dinică, Co-owner și Sales Manager, ne împărtășește că în ciuda provocărilor din piața ușilor de interior și exterior, compania se distinge prin focalizarea pe proiectele bine finanțate. În același timp, White Design își menține angajamentul de a fi un jucător de încredere în dezvoltarea continuă a pieței
Cum a fost până acum anul 2023 pentru White Design?
Interesant. Piața evoluează adesea surprinzător, pentru White Design surprizele au fost plăcute astfel încât primele 8 luni au adus o crește sensibilă a cifrei de afaceri cât și o creștere semnificativă a nivelului lucrărilor abordate.
Cum vedeţi evoluţia pieţei în nișa dvs., cea a uşilor de interior și de exterior, în România, în următoarele 6-12 luni?
Segmentul de piață pe care îl vizăm este mic. Practic din nișa proiectelor foarte bine finanțate ne alegem sau suntem aleși pentru acele proiecte unde experiența și rezultatele obținute până în prezent oferă factorilor implicați acel confort pe care îl ai atunci când ai parteneri care pot oferi și duce la bun sfârșit soluțiile alese. Putem înțelege necesitățile arhitecților și ale managerilor de proiect astfel încât timpii alocați alegerii și rezolvării problemelor tehnice să fie semnificativ redus.
Nici nu ne dorim mai mult de atât, selecția clienților este importantă pentru a putea oferi serviciile care stau la baza dezvoltării firmei și pieței în care activăm.
Care sunt 3 capcane/greșeli des intâlnite pe care le observaţi că le fac cumpărătorii atunci când achiziţionează uşile?
Lucrând în general cu arhitecți și dezvoltatori cu experiență, multe din capcane sunt evitate. Totuși aș enumera câteva:
Realizarea golurilor de ușă înaintea alegerii ușilor: Este o greșeală de începător însă uneori apare. Este o capcană facilă, însă costisitoare prin faptul că se risipesc materiale, timp și forță de muncă pentru refacerea golurilor. Mai rău, când timpul este un factor care cântărește greu singura soluție rămâne compromisul ceea ce este de nedorit.
Alegerea dimensiunilor: Industria ușilor a evoluat semnificativ în ultimii ani oferind astăzi soluții la îndemână pentru proiecte premium.
Astfel dacă acum 10 ani o ușă de 240 părea înaltă și relativ puține fabrici o ofereau la un preț rezonabil, în momentul de față 240 este foarte aproape de a deveni un stand, prețul pe mp fiind foarte apropiat de clasicul 210 cm.
Acum 10 ani pentru uși de peste 3 metri aveam un singur furnizor. Astăzi proiectele cu uși de 3 metri înălțime și peste sunt abordabile oferind o gamă extinsă de produse și soluții tehnice avansate. Designul contemporan premium și mai ales casele realizate în stil clasic impun uși înalte. Tehnologiile de prelucrare a lemnului permit în acest moment realizarea de uși spectaculoase în ceea ce privește înălțimea acestora.
Neînțelegerea tehnologiilor de producție și a filosofiei de design: Situațiile socio-economice ale fiecărui stat au determinat acțiuni concrete în standardizarea construcțiilor. Limbajul arhitectural fiind astfel și el adaptat. Marketing-ul nu ne-a ajutat să ne lămurească și adesea este mai facil să luăm pastile de-a gata de tipul. “calitate germană” sau “design italian”. Aceste două expresii vând foarte bine însă în industria ușilor acest lucru a determinat abordări diferite. Germania a avut un stat devastat de bombardamente și o situație economică dezastruoasă. Reconstrucția a însemnat realizarea de standarde pentru clădiri cu înălțimi mici, ușor de încălzit și astfel ne trezim și azi cu acele standarde ciudate privind înălțimea ușilor. În același fel fiind explicabil și alegerea materialelor folosite pentru realizarea tocurilor de ușă. Aceeași tehnologie și filosofie fiind adoptată după anii 70 de țări precum Cehia sau Polonia. Astfel cei care vor dori o ușă clasică, cu înalțimi corecte din punct de vedere arhitectural nu doar o imitație a modelului de ramă și tăblie însă cu dimensiuni de bordei vor avea dificultăți uriașe în a găsi un producator german care să poată satisface cerințe riguroase tehnice și estetice.
Pe de altă parte, Italia și ea semnificativ bombardată însă în masură mult mai mică nu a avut necesitatea realizării unor clădiri cu înălțimi reduse ceea ce le-e permis să poată păstra câteva din cerințele estetice ale ușilor.
Dacă ar fi să le oferiţi 3 sfaturi esenţiale beneficiarilor atunci când aleg uşile pentru proiectele lor, care ar fi acestea?
Uși la 240 înălțime (sau peste însă acest lucru va implica un cost suplimentar).
Dacă este vorba de casa visurilor, pe termen lung, o baie la parter cu ușă de minim 80 cm lățime, este o alegere bună, mici accidente se pot întâmpla și e bine ca baia să poată fi accesată și cu un fotoliu rulant.
Alegeți un partener cu care puteți discuta, asigurați-vă că cel cu care puteți discuta are și putere de decizie.
Ce tipuri de uşi cuprinde portofoliul White Design? Care sunt clienţii dvs. ţintă?
Portofoliul nostru este destinat clădirilor rezidențiale. Din această gamă abordăm doar acele clădiri unde designul interior este un factor important și asumat.
Care sunt 2 -3 proiecte recente la care lucraţi sau le-aţi finalizat recent şi ce game de uşi din portofoilul White Design aţi folosit?
Suntem extrem de bucuroși când avem ocazia să lucrăm în proiecte spectaculoase. Suntem dispuși să facem eforturi semnificative pentru proiectele în care credem. Unul din aceste proiecte este Dumbrava Vlăsiei unde am furnizat cu deosebită plăcere ușile către Casa Teaca, Casa Studio 1408, Casa Ene & Ene, Casa ADNBA, Casa Syaa.
Intuiția noastră a fost corectă, proiectul este unul impresionant și premile obținute sunt încă o dovadă în acest sens. Primele premii la Bienalele de Arhitectură, premiul pentru cea mai bună dezvoltare și lista continuă cu multe superlative.
Recomand oricui este interesat de arhitectură, urbanism și fine living să verifice această zonă și de ce nu, Kisselef 16, un alt proiect care ridica semnificativ standardele de fine living din România și unde suntem mândri că am avut ocazia să furnizăm ușile.
Aţi realizat şi concursuri prin care aţi invitat arhitecţii şi proiectanţii să işi prezinte ideile şi soluţiile de design interior sau alte acţiuni dedicate lor?
Nu, ne-ar plăcea însă nu am făcut-o. Mulți din arhitecții cu care lucrăm ne cunosc pasiunea și apelează la noi atunci când designul o cere însă bugetul nu o permite. Abordăm cu mare plăcere acest tip de proiect și multe din aceste eforturi sunt răsplătite cu premii.
Care sunt planurile viitoare de dezvoltare a companiei White Design în funcţie de ariile de interes, prezenţa în teritoriu?
Am deschis parteneriate în teritoriu cât și o mică rețea de distribuție. Nu este scopul nostru principal însă dacă aceste oportunități există suntem deschiși să le dezvoltăm.
Pentru final suntem curioşi sa aflăm ce alte activitaţi vă pasionează şi unde vă găsim după ce se termină programul de la birou?
Experiențele sociale ocupă o bună parte din timpul meu, astfel mă regăsesc adesea în compania unor grupuri cu preocupări mult diferite de ale mele sau studiind comportamente și experimentând situații de viață diferite. Mă pasionează relațiile de condiționare în funcție de mediu, economie, sociale sau urbanistice și cum se dezvoltă comunitățiile în astfel de situații specifice precum și modul în care societatea influențează la rândul ei condițiile de mai sus. Nu cred că mă pot sătura de aceste experiente.