//Rage rooms- o altfel de terapie

Rage rooms- o altfel de terapie

Oricât de calmi am fi, uneori ni se întâmplă să avem zile mai rele, mai agitate, zile în care stresul atinge cote maxime. Când ajungem în astfel de situații, capacitatea de concentrare și productivitatea scade drastic, de aceea cea mai bună soluție este să ne eliberăm de toate sentimentele negative care ne controlează gândurile. Din acest motiv, a luat naștere o idee îndrăzneață de business, respectiv așa numitele „rage rooms” sau camerele de furie, care au ca scop destresarea angajaților și a oamenilor în general.

Acest concept a fost implementat prima dată în anul 2008 în Japonia, dar acum aceste camere se găsesc în foarte multe țări din lume, de la Serbia, Anglia, până în Argentina. Scopul acestor camere de furie este de a ajuta oamenii să își distrugă sentimentul de furie, la propriu. În funcție de timpul pe care vrei să îl petreci în aceste camere sau intensitatea cu care îți dorești să se desfășoare activitatea, poti alege să spargi de la farfurii, pahare, până la obiecte electrocasnice de diferite dimensiuni.

Peter Wolf, fondatorul unui proiect de acest tip, a declarat faptul că „sentimentul de furie este foarte prezent în societatea în care trăim, mai mult decât atât, oamenii sunt mereu frustrați în legătură cu ceva. Acest concept are și o latură terapeutică, avantajul este dat și de faptul că este mult mai ieftină o asemenea activitate decât sesiunile de ședințe teraupetice.”

Poate cel mai mult timp din viața noastră îl petrecem la muncă, de aceea, nu în mod surprinzător, foarte multe companii au adoptat acest stil de activitate, organizând pentru angajații lor ieșiri sau chiar team building-uri în aceste locații.

2018 a fost anul în care acest concept a fost introdus și în România. Primul rage room a fost deschis la București, într-o sală industrială, cu trei spații delimitate în care clienții pot sparge diferite categorii de obiecte. În funcție de pachetul ales, prețul pentru aproximativ 15 minute de terapie prin distrugere este între 50 și 150 de lei. Un alt rage room se poate găsi și în orașul Cluj-Napoca.

Deși pare o activitate puțin haotică, siguranța este pe primul loc. Înainte de a intra în spațiile special concepute pentru distrugerea obiectelor, clienții au parte de un scurt instructaj în care li se explică regulile de siguranță. De asemenea, primesc un echipament adecvat: ochelari de protecție, cască, halat de protecție și mănuși.

Autor: Bianca Alexandra

TAGS: