Bogdan Alexandru Pintilie, PPAE: „Relațiile solide cu factorii de decizie sunt cel mai mare avantaj pentru un birou de proiectare”

Într-un context în care proiectarea este tot mai influențată de standardizare, presiuni economice și adoptarea accelerată a tehnologiilor, Pintilie + Partners Architecture & Engineering își construiește diferențierea printr-o abordare bazată pe adaptare, rigoare tehnică și înțelegerea profundă a nevoilor reale ale beneficiarilor.

Am discutat cu Bogdan Alexandru Pintilie, General Manager și Founding Partner PPAE, despre modul în care experiența și multidisciplinaritatea pot genera soluții relevante în proiecte complexe, despre limitele actuale ale digitalizării și despre factorii care vor defini performanța unui birou de proiectare în perioada 2026–2027.

PPAE vorbește despre „rezolvarea optimă pentru fiecare problemă”, nu despre soluții universale. Cum se traduce concret această filozofie în modul vostru de lucru și în relația cu beneficiarii?

Primul pas este înțelegerea nevoilor beneficiarului. Nu a cerințelor acestuia, ci a nevoilor. Acest lucru presupune disponibilitatea noastră de a înțelege cum sunt utilizate diversele clădiri pe care le proiectăm. 

Spre exemplu, pentru o clădire industrială, înțelegem fluxul tehnologic, participăm chiar la închegarea acestuia și alcătuim tema de proiectare împreună cu beneficiarul. Experiența ne arată că rezultatele sunt mult mai bune așa, în cazul proiectelor complexe, decât dacă tema vine gata făcută de la beneficiar. 

Abordarea noastră se bazează foarte mult pe experiență și pe multidisciplinaritate. Toate deciziile principale cu privire la clădiri se iau centralizat, de către o singură persoană în cunoștință de cauză, pe baza sfaturilor specialiștilor. Această vedere de ansamblu ne oferă o flexibilitate foarte mare a soluțiilor, ținând cont și de fezabilitatea acestora. 

O altă componentă a abordării PPAE este evaluarea soluțiilor pe baza eficienței lor dovedite, nu a noutății. Soluțiile nu sunt neapărat mai bune sau mai rele dacă sunt mai noi. Abordăm noutatea cu precauție și prioritizăm soluțiile validate prin experiența de utilizare. Experiența de utilizare a clădirilor sau sistemelor acestora oferă mai multe informații relevante decât multe documentații tehnice (care sunt și acelea necesare, bineînțeles). Experiența în multe programe ne oferă și oportunitatea adoptării unor soluții specifice de la un program la altul.

Sunteți printre pionierii utilizării BIM în România, încă din 2003. Cum v-a influențat această adopție timpurie avantajul competitiv și cum a evoluat utilizarea BIM în proiectele voastre?

În 2003 noi am pornit ca birou de proiectare arhitectură, astfel că „BIM din 2003″ se referă doar la această specialitate. În acei ani BIM nu era înțeles ca în prezent. Accentul se punea mai mult pe modelul 3D al clădirii, care să conțină informații despre elementele constitutive și materiale. 

Motivele adoptării la PPAE: 1. Conjunctural – am fost personal în contact cu cei de la Nemetschek – acum Allbim –, care promovau și încă promovează BIM și 2. Am considerat că este un mod evident mai bun de a proiecta, față de versiunea istorică, și anume CAD. 

Retrospectiv, adoptarea BIM la nivelul branșei a durat mult mai mult decât mă așteptam. Adopția este și acum parțială în piață, ceea ce menține avantajul celor care, ca noi, lucrează nativ în BIM de peste două decenii.

Oferiți servicii de tip „one stop design”, acoperind toate specialitățile de proiectare. Cât de important este acest model integrat pentru controlul costurilor, al timpului și al calității?

Multe firme de proiectare oferă one stop design. Mai puține oferă acest lucru bazându-se pe personal propriu, cum facem noi la PPAE. În decursul anilor am experimentat diferențele care au fost făcute de gruparea specialităților sub același acoperiș. Întâi în 2012 când am adăugat structura, mai apoi în 2024 când am adăugat instalațiile. 

Calitatea serviciilor a crescut mai mult decât am sperat. Se creează sinergii între departamente. Acest lucru se datorează și faptului că, colectivul nostru este relativ mic (a variat între 18-25 de persoane în ultimii 2 ani) astfel că interacțiunile inter-disciplinare se fac cu mai mare ușurință decât în colective mari. 

Gruparea specialităților nu a redus costurile de proiectare, dar a adus câștiguri mult mai valoroase: o calitate semnificativ mai bună a proiectelor și un timp de livrare considerabil mai scurt, datorită ușurinței coordonării și a priorităților comune — ceea ce este imposibil de realizat cu subcontractanți.

În proiectare apar frecvent tensiuni între criterii opuse: cost vs. calitate, estetică vs. funcționalitate, eficiență energetică vs. expresie arhitecturală. Cum gestionați aceste compromisuri în proiectele reale?

Mă pot gândi la câteva chei: 

1. Cântărirea criteriilor opuse (sau divergente, după caz) în afara contextului imediat și fără a ne baza pe obișnuințe. Argumentul „așa se face” este puțin relevant la PPAE. 

2. Înțelegerea foarte bună a tuturor specialităților pentru a putea obține compromisul echilibrat între ele. 

3. Lipsa unui criteriu de bază, avantajat față de celelalte, indiferent de situație. Compromisul se obține prin analizarea relevanței criteriilor diverse pentru proiectul în cauză. Decizia se ia de pe o poziție exterioară acestor criterii.

Aveți experiență în proiecte industriale și tehnologice complexe, adesea în afara „zonei de confort” a pieței. Care sunt cele mai mari provocări în astfel de proiecte și cum reușiți să le depășiți?

Provocarea principală este înțelegerea fluxului tehnologic, atât la nivel macro cât și la nivel micro. Acest lucru este mai dificil în situațiile în care nu toate informațiile necesare sunt disponibile de la începutul proiectului. Cu atât mai mult în situația în care tema se schimbă în timpul proiectului, pe baza necesităților pieței pe care va opera clientul nostru. 

Expunerea colectivului PPAE la astfel de dificultăți s-a produs gradual, în timp. Am construit expertiza treptat, proiect cu proiect. Un factor esențial în păstrarea ei este stabilitatea echipei — colegii cu experiență în proiecte industriale complexe sunt în PPAE de mulți ani, ceea ce ne permite să abordăm proiecte noi pornind de la o bază solidă de cunoștințe acumulate.

Serviciile de due diligence și studii de fezabilitate par să joace un rol important în portofoliul vostru. Cât de mult influențează această etapă succesul sau eșecul unui proiect?

În proiectele private faza de fezabilitate este de multe ori integrată în același contract cu proiectarea tehnică. Atunci când clientul are aparat tehnic cu experiență pe domeniul specific de dezvoltare, faza de fezabilitate se depășește cu destulă ușurință. Ea însă este precondiția succesului investiției. Și mă refer la succesul pe termen lung, care are în vedere și costurile de exploatare și mentenanță, care au un impact foarte mare asupra fezabilității proiectelor.

În proiectele publice studiile de fezabilitate (și DALI-uri) pe care le întâlnim sunt în mare majoritate de calitate modestă, uneori sub orice critică. Chiar și așa, nu am avut încă un caz de proiect pe care să nu îl putem salva în fazele tehnice. Dar uneori a trebuit să fim extrem de creativi pentru a evita blocarea iremediabilă a proiectelor. Și sunt multe cazuri, despre care citim în presa de specialitate, când nu sunt disponibile nici aceste soluții creative și erori de fezabilitate duc la blocarea licitațiilor, la abandonarea procedurilor și la pierderea finanțărilor. 

Opinia mea este că aceste documentații eronate creează prea puține probleme întocmitorilor acestora și chiar mai puține probleme funcționarilor care le-au acceptat.

În România, procesul de avizare rămâne unul dintre principalele blocaje în proiectare. Cum gestionați relația cu autoritățile și ce mecanisme interne aveți pentru a reduce riscurile de întârziere?

În experiența noastră documentațiile bine făcute reduc durata de avizare și autorizare. Chiar dacă nu duc la respectarea termenelor legale de către autorități. Apoi o relație profesionistă, civilizată cu personalul din instituțiile de avizare și autorizare este întotdeauna un avantaj. 

La PPAE noi avem personal dedicat acestui proces. În plus, revizuirea documentațiilor la cererea avizatorilor are prioritate maximă. Atunci când avem proiecte cu risc și ni se oferă ocazia, discutăm proiectele în prealabil în departamentul de urbanism din primării sau consilii județene, pentru a înțelege așteptările de acolo. 

Calitatea tehnică a documentațiilor este probabil cel mai eficient instrument de reducere a riscurilor în avizare — și este un punct pe care la PPAE îl tratăm cu foarte mare seriozitate.

Sustenabilitatea și eficiența energetică devin criterii obligatorii. Cum integrați aceste cerințe fără a cădea în soluții „de marketing” și cum validați performanța reală a soluțiilor propuse?

Citirea mea a pieței de proiectare este tocmai că în general se adoptă soluții de marketing. Multe produse în construcții sunt marketate ca fiind eficiente energetic. Și, prin simplificare abuzivă, utilizarea acestora poate părea că este suficientă pentru a asigura eficiența energetică a clădirilor, ceea ce evident nu este adevărat. 

Eficiența energetică reală este mult mai complicată. Necesită absența constrângerilor estetice apriori (exemplu: ferestre foarte mari și/sau fără parapet, coplanaritate între suprafețe interioare și exterioare, sticlă pe colț, etc). Apoi implică înțelegerea modurilor reale de utilizare ale spațiilor de către oameni și starea reală actuală a climei, peste ce aflăm din norme și calcul. Și diferențele dintre fișele tehnice ale diverselor echipamente și produse și realitatea utilizării lor. 

Cel mai important factor este luarea deciziilor de eficiență energetică de o persoană care să înțeleagă în detaliu, până la nivel de calcul, realitățile și constrângerile fiecărei specialități de proiectare implicate. Soluția obișnuită din piață — se face un proiect care apoi ajunge la auditorul energetic pentru calcul și, eventual, pentru sugerarea unor mici modificări — este foarte departe de ceea ce am descris eu mai sus.

De multe ori chiar regulile cele mai stricte privitoare la eficiența energetică (nZEB, sau viitorul ZEB) ne păcălesc. Gândiți-vă la următorul exemplu: ce poluează unitar mai puțin, o locuință individuală cu arie desfășurată de 300mp, cu consum foarte redus de energie, să zicem 40 kWh/mp/an, sau un apartament de 70mp, cu un consum de trei ori mai mare? 

Simpla citire nZEB ne poate face să credem că este cu mult mai preferabilă locuința, iar apartamentul din exemplu este de condamnat – nici măcar nu respectă nZEB. Ori, dacă socotim unitar, la număr de persoane (număr care este foarte probabil să fie același în ambele cazuri) vom constata că situația reală este pe dos, că, în condiții de mix energetic identic, ocupanții apartamentului poluează mai puțin. 

Este similar cu comparația de emisii de CO2 între un SUV mare euro 6 și o mașină de oraș, clasă mică, euro 3. Suntem pe cale să interzicem accesul celei din urmă în centrele orașelor, deși ea emite mai puține noxe decât cea dintâi. Are sens?

Expertiza în securitate la incendiu este tot mai importantă în proiectele actuale. Cum s-a schimbat acest domeniu în ultimii ani și ce provocări apar în implementare?

Schimbările de cadru normativ au fost și sunt incrementale, evolutive și este bine așa. Chiar și marea schimbare de anul trecut a P118/1, după 26 de ani, nu este o revoluție ci mai degrabă aduce multe detalieri și clarificări. 

Schimbarea majoră pe care o vedem în piață este că dezvoltatorii, mici și mari, mai obligați de înăsprirea controalelor, mai din conștientizare a riscurilor, nu mai mimează aplicarea, nu mai aplică doar pe hârtie măsurile de securitate la incendiu. Scurtăturile au pierdut din popularitate. 

De bine de rău, în stadiul de recepție la terminarea lucrărilor și obținere a autorizației de securitate la incendiu, clădirile tind să respecte normele. Ceea ce ar fi suficient pentru reducerea drastică a riscurilor, dacă am constata progrese similare în menținerea funcțională a acestor sisteme pe tot parcursul vieții clădirilor. 

Conștientizarea utilizatorilor ar fi și ea de mare folos. Exercițiile de evacuare nu sunt la modă, deși ele ar putea să contribuie la limitarea numărului de victime mai mult decât multe dintre sisteme. Presupunerea că, în situația limită, oamenii vor reacționa calm și ordonat, fără exercițiu prealabil, este din păcate nejustificată — și o arată toate studiile și experiența din incidentele reale.

Observați o schimbare în tipologia proiectelor din România – mai multe investiții industriale, logistice sau de infrastructură? Cum evaluați piața actuală și unde vedeți cele mai mari oportunități?

La modul general, oportunitățile din piața actuală de proiectare sunt mai degrabă în proiectele publice. Este o schimbare foarte mare în sensul acesta în ultimii 5-10 ani. Cât va mai dura această situație este greu de spus. Estimarea mea este că nu prea mult. Dar, cât durează, noi la PPAE încercăm să utilizăm expertiza noastră într-o proporție crescută în proiecte publice. Am urmărit activ această strategie și ea a început să dea roade.

Pe de altă parte, în mod particular, există oportunități mari și în piața privată. Mai degrabă în sectoare care beneficiază de ajutor de stat sau finanțări de volum cu bani europeni, spre exemplu industria alimentară sau cea de apărare. La PPAE avem experiență solidă în aceste domenii.

În contextul digitalizării, modelul BIM începe să fie folosit și în exploatarea clădirilor. Cum vedeți evoluția acestui instrument în relația cu beneficiarii pe termen lung?

Din experiența noastră, BIM în exploatare este mai degrabă un deziderat în România. Motivul principal este că, pentru ca acest lucru să devină o realitate, bugetele de proiectare ar trebui să crească spectaculos, minim să se dubleze, probabil chiar mai mult. 

Proiectarea BIM la un nivel suficient pentru utilizare curentă în exploatare necesită foarte multă muncă și atenție din partea proiectanților. Efortul, și deci costul, crește exponențial cu fiecare nivel de detaliere, deși diferențele între niveluri par mici, văzute dinafară. 

Eu cred că fără o evoluție majoră a programelor de proiectare, probabil prin integrarea AI, detalierea la acel nivel necesar pentru exploatare va rămâne o raritate. Un factor puternic limitativ este volumul de muncă manuală pe care îl presupune detalierea la acest nivel. Complexitatea depășește ceea ce poate gestiona eficient un proiectant, indiferent de experiență — de aceea cred că integrarea AI va fi cheia care va debloca acest potențial.

Dacă instrumentele AI ne vor ajuta să depășim dificultățile descrise mai sus, BIM este potențial foarte util în exploatarea clădirilor și cred că cine oferă un astfel de nivel de detaliere va fi net avantajat în competiție.

Privind spre 2026–2027, ce va face diferența pentru un birou de proiectare: tehnologia, expertiza tehnică, capacitatea de integrare sau relația cu clientul? Unde se poziționează PPAE în acest context?

Îmi dau seama că poate răspunsul meu nu este cel pe care îl așteptați, dar, din punctul meu de vedere, cel mai mare avantaj pentru un birou de proiectare sunt relațiile solide cu factorii de decizie, atât din sfera publică cât și din cea privată. 

La PPAE, construim aceste relații prin calitatea muncii și prin prezența constantă alături de clienți — nu doar până la recepție, ci și după. Cultivăm în continuare expertiza tehnică, acceptând provocări din ce în ce mai mari, și am început tranziția în era AI, care are un potențial major de a schimba proiectarea. Căutăm și în general găsim soluții chiar și pentru problemele care nu privesc specializările noastre interne, sau pentru care nu avem încă experiență.