E vremea să #staiacasa și să te preocupi mai mult de starea ta de sănătate și în același timp să ai grijă de cei din jur. Starea de pandemie instaurată în urmă cu câteva săptămâni ne îndeamnă să regândim unele aspecte ce țin de viața de zi cu zi și de lucrurile care ni se păreau a fi…obișnuite. Ne gândim de două ori acum când intrăm într-un supermarket și ne petrecem mult mai mult timp în compania produselor de dezinfectat. Toate acestea doar pentru a respecta măsurile menite să protejeze și să ne ferească de un pericol care a afectat deja întreaga lume.
Sub sloganul anterior menționat au început deja să circule în mediul online diferite provocări, dar și recomandări. Și totuși…tu ce faci cât #staiacasa? Ne-am gândit astfel prin intermediul acestui număr să ne concentrăm pe câteva sfaturi și informații care să îți fie de folos. Fie că provii din mediul business sau te afli în spatele unei investiții mici, realizată poate pentru propria locuință, poate ți-ar fi utile sfaturi venite din partea unor specialiști care te-ar putea ajuta să faci timpul să treacă mai repede.
Știai că…dacă ești stresat și te gândești la o lumină albastră, s-ar putea să te ajute să te relaxezi? Sau că mestecatul gumei ar putea contribui la productivitatea ta în momentele în care situația home-office nu te prea ajută?
Ei bine, astfel de idei, atent studiate de specialiști, vei regăsi în acest număr. Îți propunem câteva sugestii de proiecte de iluminat inedite, câteva sfaturi utile de marketing digital și cum să le aplici chiar și de la distanță, dar și câteva idei de proiecte pe care să le încerci în interiorul propriei locuințe cât #staiacasa
Dacă ești interesat și de alte produse pentru a-ți tranforma locuința și a o face cât mai primitoare, îți recomandăm să apelezi la www.arhispec.ro
Citește noul număr Arhispec Magazin gratuit pe: http://revista.ibcfocus.ro/arhispec-27