Infrastructura de salubrizare este de multe ori văzută într-o lumină pozitivă. În 2007, cititorii British Medical Journal au încununat revoluția sanitară ca fiind „cea mai importantă etapă medicală din 1840”. În 2018, cititorii Atlas Obscura au numit canalizarea „cea mai minunată invenție de zi cu zi”. Ceea ce nu este greșit. Țevile și stațiile de epurare care cuprind sistemele municipale de apă ne-a permis într-adevăr multora dintre noi să trăiască o viață mai lungă și mai sănătoasă în orașe.
Problemele sistemelor de canalizare
Ar trebui să fim recunoscători pentru acest lucru și pentru oamenii care mențin sistemele în funcțiune. Dar aceste evaluări trec cu vederea modurile în care infrastructura esențială, care a fost concepută acum mai bine de 100 de ani, nu se ridică la provocările secolului 21.
Noile progrese tind să modifice acest model prin înlocuirea toaletelor vechi, ineficiente, cu noi tehnologii cu debit redus. De exemplu, o gospodărie poate reduce consumul de apă rezidențial cu aproximativ 50.000 litri pe an, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului. Totuși, pentru funcționarea canalelor este necesar un flux puternic de apă. Un entuziasm lăudabil pentru conservarea apei forțează deja unele orașe să-și spele ocazional canalizările și să le trateze cu substanțe chimice, astfel încât să nu miroase.
Stațiile de tratare a apelor uzate se bazează pe o tehnologie dezvoltată la începutul secolului al XX-lea, care este din ce în ce mai puțin echipată pentru a elimina unele dintre substanțele chimice de uz casnic și industriale de astăzi. Adăugarea etapelor de tratament pentru eliminarea acestor poluanți este un lux pe care multe municipalități nu și-l pot permite.
Aceste sisteme sunt vulnerabile la schimbările climatice, în special din cauza creșterii nivelului mării și a furtunilor majore. În 2017, de exemplu, o stație de tratare din Florida, veche de aproape 60 de ani, a vărsat aproximativ 40 milioane litri de apă uzată în laguna râului Indian în timpul uraganului Irma. De asemenea, sistemele pot contribui la schimbările climatice, prin eliberarea de gaze cu efect de seră și utilizarea unor cantități masive de energie, deoarece pompează constant aerul prin canalizare.
În mod ironic, un fapt pe care unii oameni îl susțin drept dovadă a superiorității acestor sisteme este cel mai mare defect al lor. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății și a Programului Unicef pentru Aprovizionare cu Apă, Canalizare și Igienă, mai mult de jumătate din populația lumii nu are ceea ce este cunoscut sub numele de „salubrizare gestionată în condiții de siguranță”, ceea ce înseamnă că deșeurile de la toaletă nu ajung niciodată să fie tratate.
O estimare atribuie anual 432.000 de decese diareice – și mult mai multe boli – unei salubrizări inadecvate. Această criză mondială a toaletelor este un eșec politic și social, dar se datorează și greutății și costurilor ridicate ale sistemelor „standardului de aur”. Multe orașe mai sărace au instalat stații de tratare a apelor uzate convenționale doar pentru a le urmări eșecul în câțiva ani, din cauza lipsei finanțării operaționale, a aprovizionării, a expertizei sau a puterii consistente. Un studiu realizat în 2019 de WaterAid a constatat că 95% din stațiile de tratare a apelor uzate din Mexic și 80% din Ghana nu funcționează. În India, mai mult de jumătate funcționau prost sau foarte prost.
Inovații și variante alternative
Există propuneri pentru noi modalități de abordare a infrastructurii municipale de salubrizare – deși este un domeniu de cercetare care nu este discutat pe larg. Printre aceste idei se numără diferite tipuri de canalizare care pot funcționa cu mult mai puțină apă folosind presiune sau aspiratoare. Versiunile „simplificate” ale canalelor pot fi mai înguste și îngropate mai puțin adânci, ceea ce le face mai ușoare și mai ieftine de instalat.
Rezervoarele și gropile subterane pot oferi, de asemenea, o opțiune sigură și durabilă. Integrarea serviciului într-un model este esențială, deoarece un număr necunoscut de fose din SUA eșuează din cauza vârstei sau a lipsei de întreținere, ceea ce duce la poluarea cu agenți patogeni și nutrienți.
Toaleta în sine este punctul central al altor îmbunătățiri tehnice. Toaletele moderne nu sunt diferite de cele disponibile în secolul al XIX-lea. Noile modele de toaletă pot separa perfect urina, astfel încât să poată fi transformată mai ușor în îngrășăminte sau alte produse, cum ar fi dezinfectant.
De asemenea, infrastructura convențională de canalizare poate fi mai sustenabilă prin reutilizarea apelor uzate tratate și extragerea energiei, nutrienților și materiilor prime din canalizare în moduri bine stabilite. În Vancouver, un district folosește pompe de căldură pentru a recupera căldura din canalizarea netratată, ajutând orașul să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Mai mult, o stație de tratare a apelor uzate din același oraș va lansa în curând o tehnologie care va transforma noroiul și nămolul – reziduul solid din procesul de tratare – într-un combustibil cu emisii reduse de carbon.
Domeniul supravegherii apelor uzate și al epidemiologiei s-a dezvoltat încet în ultimele două decenii, dar criza Covid-19 a accelerat această activitate. Canalizarea poate servi ca un fel de eșantion colectat, completând alte tipuri de date de sănătate publică, cum ar fi testarea clinică, pentru a monitoriza tendințele infecției într-o comunitate. Mulți experți ar dori ca programele de supraveghere nou create să continue, monitorizând comunitățile pentru orice, de la gripa sezonieră la drogurile abuzive.
Recent, Societatea Americanăde Inginerie Civilă a publicat buletinul său de raport pentru 2021 privind infrastructura SUA, identificând o „tendință cronică de subinvestire”. Un nou proiect de lege privind infrastructura ar putea oferi o oportunitate de a remedia acest lucru. Din cele 111 miliarde de dolari propuse pentru investiții în infrastructura legată de apă în Planul american de locuri de muncă al președintelui Joe Biden, 56 de miliarde de dolari sunt alocate pentru „modernizarea” sistemelor de apă, deși propunerea nu este specifică cu privire la cât din acestea ar trebui să se îndrepte către sistemele de apă uzată, cum ar fi canalizări și fose septice.
În plus față de soluționarea problemelor urgente ale sistemelor convenționale, unele dintre aceste resurse ar putea reveni la avansarea de noi idei și noi abordări. Aproximativ 15% din stațiile de epurare a apelor uzate din America și-au depășit capacitățile de proiectare, potrivit ASCE. Politicile și reglementările ar putea stimula noi clădiri și dezvoltări pentru a implementa tehnologii care tratează și refolosesc deșeurile de toaletă și „apele gri”.
