//#jurnaldepandemie: „Cred ca in aceasta perioada este mai adevarat ca oricand afirmatia ca angajatii sunt cea mai buna resursa a unei companii” – Mihai Popovici, WIRQUIN

#jurnaldepandemie: „Cred ca in aceasta perioada este mai adevarat ca oricand afirmatia ca angajatii sunt cea mai buna resursa a unei companii” – Mihai Popovici, WIRQUIN

Un grup francez dezvoltat la nivel international cu peste 1700 de angajati in toata lumea si o experienta de peste 35 de ani in productia de obiecte sanitare. WIRQUIN se concentreaza pe calitate si inovare, obiective extrem de esentiale intr-o perioada precum cea din prezent in care pandemia ne indeamna la adaptare in conditiile date. Cum se adapteaza si ce efecte se resimt la nivelul companiei am aflat de la dl Mihai Popovici, Director Comercial pentru Europa Centrala si de Est si Zona Balkanilor.

Cum credeti ca va impacta aceasta criza industria in care dvs. activati?

Din pacate, aceasta stare si situatie afecteaza foarte multe industrii. Desigur ca si industria construciilor este afectata, in special din prisma restrictiilor impuse prin inchiderea magazinelor, precum si prin restrictionarea mobilitatii persoanelor. Noi presupunem ca va exista un trafic redus in magazinele de bricolaj si de specialitate. Consideram ca o mare parte din aceasta activitate se va muta in zona achizitiilor online, care deja inregistra un trend ascendent. Cu atat mai mult in aceasta perioada, foarte multi dintre colaboratorii nostri isi imbunatatesc sau implementeaza serviciul de achizitie online.

Care sunt principalele masuri pe care le-ati luat la WIRQUIN in aceasta perioada pentru a duce mai departe afacerea?

In primul rand respectam legislatia si masurile impuse de catre autoritati. Pentru aceasta perioada am adoptat munca de la domiciliu, acolo unde este posibil. Pentru partea de productie si asamblare a produselor, am luat masuri pentru a micsora numarul persoanelor care lucreaza in acelasi timp si am redus capacitatea de productie, lucrand in baza comenzilor primite de la clientii nostri. In aceasta perioada dificila, avem 2 principale obiective, respectiv:

  • angajatii nostri, pentru care depunem eforturi sa le protejam sanatatea si siguranta,
  • clientii nostri, pentru care depunem eforturi sa livram cat mai repede si in conditii de siguranta.

Ce cititi in aceasta perioada?

Multa legislatie 😊. Ritmul in care evolueaza lucrurile este foarte alert, astfel ca trebuie sa aflam, sa ne insusim si sa implementam tot ce tine de partea legislativa, pentru a actiona si a reactiona cat mai bine atat pentru clientii nostril, cat si pentru angajatii companiei.

Ce faceti pentru a va tine moralul ridicat? Dar pe al angajatilor?

Cred ca in aceasta perioada este mai adevarat ca oricand afirmatia ca angajatii sunt cea mai buna resursa a unei companii. Noi credem ca este esential sa ramanem optimisti, dar ancorati in realitate si sa identificam potentiale oportunitati, chiar si in aceasta perioada grea. Mesajul transmis angajatilor este foarte simplu si clar: ne informam doar din surse oficiale, nu speculam si nu ne lasam cuprinsi de panica. Ramanem optimisti si uniti, impreuna vom trece peste aceasta perioada!