//Bienala de Arhitectură Transilvania 2025 și-a desemnat câștigătorii: o ediție despre etică, estetică și arhitectura care unește

Bienala de Arhitectură Transilvania 2025 și-a desemnat câștigătorii: o ediție despre etică, estetică și arhitectura care unește

Cluj-Napoca, 25 octombrie 2025. Cea de-a șaptea ediție a Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA) s-a încheiat cu o gală festivă la Auditorium Maximum, unde au fost anunțate cele mai valoroase proiecte arhitecturale ale anului. Sub tema „est.etic”, evenimentul a reunit sute de arhitecți, urbaniști, designeri și reprezentanți ai mediului academic, confirmând încă o dată statutul BATRA drept una dintre cele mai importante platforme profesionale de dialog din România.

O ediție record și o dezbatere necesară: arhitectura între etică și prețul cel mai mic

Cu peste 190 de proiecte înscrise și expoziții desfășurate simultan în cinci orașe din Transilvania – Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Alba Iulia și Satu Mare – BATRA 2025 a devenit nu doar un eveniment cultural, ci o oglindă fidelă a stării arhitecturii românești.

Una dintre cele mai puternice declarații ale bienalei a venit în cadrul Galei Bienalelor și Anualelor de Arhitectură, unde reprezentanții a 15 filiale OAR au discutat tema „Etică și Estetică. Valoarea arhitecturii”.
Arh. Emil Ivănescu, președinte OAR București, a atras atenția asupra unui fenomen care afectează calitatea construcțiilor publice din România:

„România este făcută pe prețul cel mai mic în proporție de 60-70%. Construcțiile publice sunt rezultatul unor licitații care pun prețul înaintea soluției. Fără achiziții prin concurs de soluții, nu putem vorbi despre calitate.”

În același registru, arh. Daniela Maier, curator BATRA 2025 și președinte OAR Transilvania, a subliniat importanța integrării noilor tehnologii într-o viziune coerentă:

„Panourile fotovoltaice devin parte din peisajul construit. Însă fără o investiție adecvată și o gândire arhitecturală integrată, ele rămân simple adaosuri tehnice, nu expresii ale unei viziuni urbane.”

Premiile BATRA 2025 – excelența în 10 secțiuni principale

Gala de decernare a premiilor BATRA 2025 a adus în prim-plan proiecte remarcabile prin inovație, sensibilitate contextuală și coerență arhitecturală.
Câștigătorii celor 10 secțiuni principale sunt:

  1. Locuințe individuale: Casa I – arh. István Levente Szöcs, TEKTUM Arhitectura & Arta
  2. Locuințe colective: Locuire stratificată. Imobil mixt în zonă centrală – arh. Vlad Sebastian Rusu, Vlad Sebastian Rusu BIA
  3. Administrație, sport, servicii și producție: Sediul central Banca Transilvania – arh. Mihai Anca, arh. Macalik Arnold, MOSSFERN
  4. Educație, cultură și sănătate: Lăcaș pentru pustnici Paolini – arh. Macalik Arnold, arh. Lázár Csaba, MOSSFERN
  5. Restaurare și revitalizare: Casa Artelor – arh. Tiberiu Vlad Bucur, arh. Mădălina Bucur, Format4 Architects
  6. Construind ruralul de azi: Recuperarea unei locuințe și a unei șuri la țară – arh. Vlad Sebastian Rusu
  7. Spațiu public / comunitar: Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric Turda – arh. Claudiu Piper, SS Construct Proiect
  8. Estetica spațiului interior: Muzeul de Istorie al Transilvaniei – Războinici uitați și podoabe eterne – arh. Camelia Sisak, arh. Violeta Frișan, Atelier Mass
  9. Arhitectură temporară și design de obiect: Masă Ribbon – arh. Adina Andreea Chiejdan, AA Design Lab
  10. Experimente, cercetări și proiecte culturale: Școala de Vară Simbyotic Architecture – arh. urb. Horațiu Răcășan, RAUM SRL

Parcul Feroviarilor – simbolul ediției est.etic

Nominalizat la două secțiuni, Parcul Feroviarilor a fost considerat de juriu unul dintre proiectele emblematice ale acestei ediții. Realizat în urma unui concurs de arhitectură și finalizat printr-un parteneriat între arhitecți, proiectanți, administrație și comunitate, parcul a fost apreciat drept un exemplu concret de arhitectură etică și colaborativă, care transformă spațiul urban într-un loc viu și incluziv.

Premii speciale și recunoașteri de carieră

Pe lângă secțiunile principale, BATRA 2025 a acordat și distincții speciale:

  1. Fotografie de arhitectură: arh. Alexandru Crișan
  2. Versuri despre arhitectură: Ilie Sorin Trif – Baia de Sare
  3. Parteneriate care construiesc: Laura Hasmatuchi – Unde lumina întâlnește cărămida, se naște acasă
  4. Vocea spațiului civic: Apel public – Palatul Telefoanelor din Cluj merită să intre în patrimoniul orașului!
  5. Premiul Diplome BATRA 2025 a fost acordat tânărului arhitect Radu-Alexandru Borșan pentru proiectul Regenerare urbană continuă. Centru de fotografie la Târgu Mureș.

Trofeele oferite câștigătorilor au fost realizate de artista Miruna Copăcel, în urma unui concurs organizat împreună cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și susținut de ROMCIM. Tema din acest an, est.etic, a fost interpretată prin integrarea betonului ca material simbolic al construcției contemporane.

De asemenea, Opera Omnia 2025 – distincția de carieră – a fost acordată profesorului Adriana Matei și arhitectului Gheorghe Ștefan Elkan, pentru contribuțiile lor remarcabile la educația și dezvoltarea arhitecturii românești.

BATRA 2025 – un reper pentru arhitectura contemporană

Desfășurată între 17 și 26 octombrie 2025, Bienala de Arhitectură Transilvania și-a consolidat rolul de eveniment cultural major, reunind profesioniști, studenți și publicul larg într-un dialog interdisciplinar despre viitorul orașelor și al arhitecturii.
Ediția a demonstrat că, dincolo de estetica formelor, arhitectura rămâne un act profund etic – o formă de responsabilitate colectivă față de comunitate, patrimoniu și viitor.

Organizatorii au confirmat deja perioada pentru următoarea ediție: BATRA 2027 se va desfășura între 15 și 24 octombrie 2027.
Expoziția BATRA 2025 poate fi vizitată în Piața Unirii din Cluj-Napoca până la data de 2 noiembrie 2025.