În ultimele zile răcoroase au început să fie folosite tot mai des sistemele de aer condiționat și pentru încălzire.
Există și un indicator de măsurare a performanței pe timpul sezonului rece, care se numește SCOP (Seasonal Coeficient of Performance). Acest indicator reprezintă raportul între puterea de încălzire şi energia consumată şi cu cât este mai mare, cu atât performanţele aparatului sunt mai bune.
Acest indicator este trecut pe eticheta energetică, obligatorie în UE.
Unitățile Hisense pot funcționa pentru o temperatură exterioară de până la -20°C. În plus, există și funcția de repornire la 8°C, adică unitatea poate fi setată să pornească automat pe modul încălzire imediat ce temperatura interioară scade sub 8°C.
Este important ca temperatura din locuință să rămână constantă. Potrivit sudiilor, temperatura ideală în casă este de 21-22 grade Celsius în timpul zilei și cu un grad mai puțin noaptea.
Știm că mulți părinți consideră că o temperatură de 22 de grade este prea scăzută pentru copiii mici, însă la o temperatură mai scăzută cei mici se simt mai confortabil.
Trăim în era tehnologiei, așa că acum poți controla și aparatul tău de aer condiționat prin intermediul telefonului mobil. Aplicația HiSmartAir, pe care o poți descărca din Google Play sau App Store îți face viața mai ușoară.
Când ai nevoie să modifici setările de climatizare, să programezi temperatura pe intervale orare sau să revizuiești consumul de energie cu ajutorul smartphone-ului, de oriunde te-ai afla, te poți conecta simplu și rapid la aparatul tău.
Aplicația wi-fi este disponibilă pentru gamele Silentium și Energy de la Hisense, iar pentru aparatele din gamele Mini Apple Pie și New Confort aceasta poate fi montată la cerere.
MIT Clima recomandă pentru o ambianță relaxantă și un confort sporit aparatele de aer condiționat Hisense pentru domeniul rezidențial!
Alege modelul care ți se potrivește din gama monosplit și gama multisplit: https://www.hisense-climatizare.ro/produse/rezidential