
De peste 30 de ani, WISE Pavaje scrie povestea unei afaceri clădite cu rigoare, viziune și pasiune pentru inovație în domeniul prefabricatelor de beton. De la primele proiecte începute în Râmnicu Vâlcea, în 1994, până la poziționarea constantă în topul celor mai importanți jucători de pe piața națională, compania a modelat nu doar spații, ci și standarde în industria pavajelor, oferind servicii integrate și produse premium. Marian Stănciucu, Director Executiv al WISE Pavaje, vorbește despre cum s-a construit acest parcurs, ce sfaturi are pentru clienții aflați la început de drum și care sunt provocările și direcțiile strategice pentru viitor.
Care sunt 3 sfaturi pe care le-ați acorda unui client nou pentru achiziția corectă de pavaje?
Alegerea unui pavaj nu este o decizie pur estetică, ci una care influențează durabilitatea, funcționalitatea și imaginea finală a unei amenajări. De aceea, clienții care se află pentru prima dată în fața unei astfel de alegeri au nevoie de câteva repere esențiale.
Primul pas corect într-un proiect de amenajare este definirea destinației și tipului de trafic. Un pavaj pentru o alee pietonală, un trotuar sau o curte decorativă nu poate avea aceleași caracteristici ca unul montat într-o zonă cu acces auto. De aceea, le recomandăm clienților să aleagă produsul în funcție de cerințele tehnice ale spațiului, nu doar după estetică.
Al doilea sfat este să analizeze produsul în realitate, în lumina naturală. Îi încurajăm să viziteze showroom-ul nostru din Râmnicu Vâlcea sau punctele de prezentare ale partenerilor WISE, pentru a vedea culorile și textura. Imaginile din broșuri sau online pot fi utile ca inspirație, dar nu pot înlocui experiența directă a materialului.
În al treilea rând, punem accent pe planificarea montajului încă din faza de achiziție. Un pavaj de calitate montat greșit își pierde valoarea. Recomandăm colaborarea cu echipe specializate sau urmarea unor pași de bază: pregătirea fundației, alegerea unui sistem de drenaj eficient, calculul corect al cantităților și respectarea instrucțiunilor pe care le oferim.
Care sunt 3 greșeli frecvente pe care le fac cumpărătorii în procesul de achiziție?
De-a lungul timpului, am observat câteva greșeli recurente în rândul cumpărătorilor, mai ales în proiectele rezidențiale. Sunt decizii care, aparent minore, pot avea un impact semnificativ asupra rezultatului final și a costurilor pe termen lung.
Una dintre acestea este alegerea unui model modular fără a înțelege ce implică montajul acestuia. Pavajele formate din mai multe dimensiuni – cum sunt Tetra Combi sau seturile cu format variabil – necesită un plan clar de montaj, o echipă cu experiență și o estimare riguroasă a pierderilor. Dacă aceste detalii nu sunt bine gestionate, pot apărea întârzieri, comenzi suplimentare sau un rezultat estetic neuniform.
O altă greșeală frecventă ține de neglijarea substratului. Chiar și cel mai rezistent pavaj va avea de suferit dacă este montat pe un strat de bază neadecvat, fără compactare corectă sau fără asigurarea scurgerii apei. Deformările, tasările și apariția vegetației între rosturi sunt, de cele mai multe ori, urmări ale unei pregătiri necorespunzătoare a terenului.
În plus, subestimarea cantităților necesare și lipsa unui plan clar de montaj pot duce la situații neplăcute. Comenzile „la limită” pot duce la întârzieri, mai ales dacă este nevoie de suplimentare. Recomandăm mereu o marjă de siguranță de 5–10%, în funcție de complexitatea lucrării.
Care sunt produsele din portofoliul WISE care ies în evidență prin inovație și design?
WISE Pavaje se află într-un proces continuu de dezvoltare a unor produse care să răspundă nevoilor actuale din piață, dar și preferințelor tot mai rafinate ale beneficiarilor.
Tetra Combi este un exemplu reprezentativ de a integra designul contemporan într-o soluție tehnică solidă: un model modular format din trei piese distincte, care permite o flexibilitate mare în montaj și un joc vizual elegant. Nuanțele multiple – de la mix alb-negru, Sahara sau scoică negru – oferă libertate în personalizarea oricărui proiect, fie el public sau privat. Prin diversitatea și succesul său, Tetra Combi a devenit un reper în portofoliul nostru.
Tetra Nova este unul dintre cele mai actuale produse lansate de WISE – un pavaj premium, format dintr-o singură piesă de 30 x 20 cm, cu margini drepte și o suprafață netedă, rafinată. Este disponibil în combinații cromatice moderne, precum mix alb-negru, mix Sahara și scoică maro, și se potrivește atât în amenajările rezidențiale cu design modern și minimalist, cât și în proiectele urbane cu trafic auto ușor. Tetra Nova îmbină simplitatea geometrică cu rezistența ridicată la uzură și intemperii, fiind o soluție ideală pentru cei care își doresc un spațiu elegant și durabil.
În plus, colecțiile noastre recente vin cu un accent mai puternic pe cromatică, cu nuanțe inspirate din natură, dar și cu o atenție crescută pentru adaptabilitatea la diferite tipuri de montaj și integrarea cu alte elemente de peisagistică.


Care sunt provocările momentului în domeniul prefabricatelor vibropresate?
Industria se confruntă cu un cumul de provocări: presiunea costurilor, instabilitatea fiscală, deficitul de forță de muncă și gradul limitat de familiarizare a pieței cu standardele de calitate.
Costurile materiilor prime, ale energiei și transportului s-au majorat constant în ultimii ani. La acestea se adaugă eliminarea facilităților fiscale în domeniul construcțiilor, care a afectat inclusiv colaboratorii noștri din zona montajului.
În plus, datele recente arată o piață extrem de dinamică și fragmentată. În primele șase luni din 2025 au fost anunțate peste 32.000 de proiecte la nivel național, dintre care 56% se află în faza de autorizare – ceea ce indică o piață aglomerată și cu fluctuații semnificative pe termen scurt.
Un alt obstacol este diferențierea între produse, care nu este mereu clară pentru clientul final. Pavajele pot părea similare ca aspect, dar au caracteristici tehnice complet diferite. Aici intervine rolul nostru – acela de a oferi informație corectă, conținut educațional și consiliere personalizată.
În paralel, forța de muncă specializată este tot mai greu de găsit, iar calitatea execuției montajului devine un factor critic. Din acest motiv, ne dorim să colaborăm cu echipe profesioniste și încurajăm instruirea continuă.
Cum vedeți evoluția pieței în următoarele 6–12 luni?
Pe baza volumului actual de proiecte, estimăm că piața va continua să crească moderat, dar constant. Începând cu trimestrul II din 2025, vedem semne de revenire – în special pe segmentul rezidențial, dar și în zona proiectelor publice.
Tendințele actuale indică o orientare tot mai clară spre produse premium, formate mari, finisaje curate și palete cromatice naturale. Se caută pavaje care să ofere un design arhitectural coerent, adaptabil stilului modern de viață.
Totodată, sustenabilitatea continuă să fie o temă prioritară. Clienții se interesează de procesul de fabricație, impactul asupra mediului și reciclabilitatea produsului. De aceea, dezvoltăm produse care respectă aceste criterii și tehnologii care eficientizează consumul de resurse.
Care sunt obiectivele WISE Pavaje pentru perioada următoare?
2025 este un an definitoriu pentru WISE Pavaje. Cel mai important obiectiv este inaugurarea noii noastre fabrici din județul Vâlcea – un proiect ambițios care va dubla capacitatea de producție și va deschide drumul spre produse și segmente noi.
Noua unitate de producție este dotată cu tehnologii moderne de vibropresare, matrițe de precizie și linii complet automatizate. Acest upgrade tehnologic ne va permite să lansăm noi modele de pavaj, în formate variate, cu texturi noi și combinații cromatice sofisticate. De asemenea, vom adăuga în portofoliu o gamă completă de produse pentru canalizare – tuburi din beton vibropresat, cămine și accesorii, adaptate cerințelor actuale din infrastructura edilitară, astfel încât să răspundem cât mai bine nevoilor din ce în ce mai diversificate ale pieței.
Pe lângă componenta industrială, avem obiective clare în zona comercială: extinderea rețelei de parteneri și consolidarea prezenței în proiectele publice și comerciale, cu accent pe sustenabilitate, eficiență și design urban.
Privim spre viitor cu încredere și viziune. Suntem convinși că dezvoltarea în construcții nu înseamnă doar volum, ci și calitate, experiență și adaptare la cerințele pieței de mâine.

