În contextul dezvoltării orașelor din România, observăm necesitatea dezvoltării unor elemente de infrastructură necesare asigurării unui transport în comun, prin grija și atenția arhitecților și urbaniștilor.
După București, Cluj-Napoca a fost primul oraș care a făcut pași importanți în implementarea unei soluții feroviare pentru decongestionarea traficului. Deși tratată cu mult subiectivism, problematica implementării unor astfel de soluții pare să fie justificată astăzi, în contextul în care zonele metropolitane ale orașelor precum Cluj, Timișoara, Iași se învârt în jurul cifrei de 500.000 locuitori.
IMDS, a realizat în anul 2020 un studiu privind soluțiile de transport în comun pretabile pentru Zona Metropolitana Iași. Acest studiu, reprezintă un studiu premergător agreării unor posibile soluții ce urmează a fi implementate. În mod uzual, pentru a stabili ce soluție trebuie adoptată, sunt necesare informații care să direcționeze către o anumită opțiune. De aceea au fost studiate, mai multe soluții, care la prima vedere par a fi nefezabile și total nerealiste, precum sisteme de transport în comun pe cablu și monorail.
Adaptabilitatea acestor soluții la nivelul orașului s-a demonstrat a fi fezabilă doar parțial și soluția preconizată pe un orizont de 50 de ani, a fost un sistem hybrid, care ar putea combina metroul, cu trenul metropolitan și sistemele de transport în comun pe cablu (gondole urbane).
Provocarea cea mai mare și desigur soluția cea mai rapidă de implementat este cea a trenului metropolitan întrucât orașul beneficiază de o rețea feroviară ușor de adaptat la această soluție, prin electrificarea liniilor existente, adaptarea la o viteză mult mai mare și desigur construirea unor stații noi.
Motivele uzuale sunt bine cunoscute și ușor de justificat, dacă ne uităm pe cifre, creștere demografică și nu numai. Ceea ce dictează tendința și necesitate cu adevărat este aspectul social și urbanistic. Aici intervenția arhitecților poate juca un rol determinant.
Rolul arhitectului în această problematică îl reprezintă identificarea viitorilor poli ce pot fi dezvoltați în jurul stațiilor de tren, adaptarea continue a zonei și posibilitățile de dezvoltare ale orașului. Dezvoltarea zonelor de servicii în detrimentul zonei industriale ce s-a materializat în perioada comunistă reprezintă un demers logic. Societatea a demonstrat în că în mod uzual tendința este de a înlocui industria grea de la periferia orașelor cu zone de servicii și de a migra industria către localități satelit. Acest lucru devine tot mai evident pe măsură ce zonele de servicii atrag o concurență mai mare, prin oameni tot mai bine pregătiți, angrenați într-o dinamică a progresului profesional (de unde rezultă necesitatea unei plaje mult mai largi de selecție), în detrimentul zonelor industriale, care se concentrează mai degrabă pe pregătirea continuă a personalului existent (deci, restrângea personalului).
O astfel de expunere a problematicii sociale probează necesitatea a unui sistem complex care să asigure forță de muncă echilibrată la nivelul întregii zone metropolitane, care să poată face transferul din zone mai bine populate către zone care beneficiază de o poziție geografică și de condiții urbanistice mult mai bune.
Complexitatea implementării unui astfel de proiect este fără doar și poate mult mai mare, însă un aspect important punctat, referitor la necesitatea și capacitatea transformării unui astfel de proiect într-unul de succes o reprezintă posibilitatea de a realiza un sistem transfrontalier, în strânsă legătură cu forța de muncă din Republica Moldova, foarte prezentă în Zona Metropolitana a Iașului.
Proiectul dezvoltat de IMDS este în curs de implementare, Primăria Iași dezvoltând relații de colaborare cu factorii implicați în scopul implementării în perioada următoare a proiectului, prin elaborarea unor studii de fezabilitate și prefezabilitate pentru realizarea unei prime linii de tren metropolitan.
