//Țările sunt pregătite să redeschidă turismul: Prima ședință OMT din 2021 la Madrid

Țările sunt pregătite să redeschidă turismul: Prima ședință OMT din 2021 la Madrid

Țări din întreaga lume încep noul an pregătite să redeschidă turismul când condițiile vor permite asta. La Madrid s-au întâlnit astăzi membrii Comitetului Global al Crizelor Turismului din cadrul OMT (Organizația Mondială a Turismului) pentru prima ședință a anului 2021.

În cadrul întâlnirii se vor stabili planuri concrete pentru repunerea pe poziție a turismului. Principalul subiect dezbătut a fost aportul vaccinurilor împotriva COVID-19, ca parte dintr-un plan integrat de reîncepere a activității turistice. Mai mult, OMT solicită membrilor Comitetului să își unească forțele pentru a crea o campanie mondială menită să restabilească încrederea în turism.

De asemenea, în perioada 18-21 februarie 2021 va avea loc Târgul de Turism al României, în variantă virtuală, pe o platformă dedicată. La târg vor participa agențiile de turism, care vor avea posibilitatea să își prezinte ofertele în condiții de siguranță și distanțare.