//Cele mai importante teme pentru sectorul construcțiilor au fost dezbătute în cadrul Pria Construct&Real Estate Conference

Cele mai importante teme pentru sectorul construcțiilor au fost dezbătute în cadrul Pria Construct&Real Estate Conference

PRIAevents, având ca și parteneri FPSC, Groupama Asigurări, Concordia și CMC Grup Risk Advisor, a organizat  o importanță dezbatere online despre sectorul de construcții cu tema principală – Sectorul construcțiilor 2021 – finanțări, investiții, risk management.

Am fost  LIVE, în 30 iulie 2020, LIVE de la ora 11,00. 

Agenda evenimentului a fost: 

11.00 -11.15 –  Start live videoconferință

11.15 – 12.45 –Panel dezbatere live: Sectorul construcțiilor 2021 – finanțări, investiții, risk management

Temele pe care le-am abordat:

Cum se poate finanța sectorul construcțiilor în 2021 și anii următori? Ce investiții face statul?
Fondurile europene sunt cea mai bună soluție?
Cum pot susține companiile de construcții economia și proiectele sociale sau construirea spitalelor și a altor facilitați în contextul acestei crize?
Cum își protejează companiile de construcții, proiectare, instalații și materiale de construcții angajații?
De ce nu trebuie întreruptă activitatea acestor companii? De ce trebuie menținut cash flow-ul în această perioadă pentru companiile din segmentul construcțiilor?
Care sunt riscurile cu care se confruntă acum companiile din sectorul construcțiilor? Managementul riscului și soluții oferite de asiguratori.
Ce pot face companiile dacă au ceva întârzieri de la furnizori? Dar de la clienți?
Cum colaborează constructorii în contextul crizei cu arhitecții, proiectanții, companiile de materiale de construcții și asiguratorii?
Cum se redresează? Cum se pot adapta fără să aibă pierderi mari în această perioadă?
Ce alte propuneri mai are mediul de afaceri din segmentul construcțiilor? Cum le poate ajuta Statul?
Ce spun consultanții și avocații? Cum pot ajuta prin expertiza lor?
Ce oportunități poate mediul de business sa aibă, în pofida crizei?

12.45 – 13.15 – Q&A din partea celor care vizionează online. Concluzii

Lectori au fost:

Cristian ERBAȘU – Președinte, FPSC

Nicoleta VATLAVEC – Manager Corporate, Groupama Asigurări

Gabriel FRIPTU –  Director,Direcția Generală Programare și Coordonare Sistem, Ministerul Fondurilor Europene

Horea SARLEA –  Subsecretar de Stat,  Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei

Marius MAIER – Managing Partner, CMC Grup Risk Advisor

Adriana IFTIME – Director General, FPSC

Dorin BEU – Președinte, Romania Green Building Council Transilvania

Moderatoru evenimentului a fost Raluca VOIVOZEANU – CEO, PRIA Conferences.

Prezent în cadrul evenimentului, Dl. GABRIEL FRIPTU – Director, Ministerul Fodurilor Europene a declarat: „Discutăm în momentul de față de o propunere de un buget de cca. 80 miliarde € pentru România în perioada post 2021. Nu vorbim doar de politicile tradiționale-coeziune, politica agricolă comună, dar având în vedere situația la nivelul UE, au fost introduse și alte mecanisme de finanțare. Concret, discutăm de politica de coeziune, probabil cea mai vizibilă și cea mai importnată la nivelul UE. Pentru România, în momentul de față, propunerea Comisiei Europene, pentru politica de coeziune înseamnă un buget de cca. 30 miliarde € pentru perioada 2021-2027. Aceasta se află în faza finală de pregătire. Există o primă versiune a programelor operaționale care vor pune în concordanță regulamentele europene cu nevoile identificate la nivelul României. (…) Dacă pentru politica de coeziune adăugăm și cofinanțarea națională, ajungem la un buget de cca. 38 miliarde €. Zona de transport-rutier, feroviar, naval, inclusiv transport urban ar însemna cca. 8 miliarde €. Zona de eficiență energetică, protecția mediului și gestionarea riscului discutăm de cca. 4,6 miliarde €. În zona de dezvoltare cercetare și creștere inteligentă, buget de cca. 1,8 miliarde € ; educație și formare profeională- 2, 3 miliarde €, ocuparea locurilor de muncă-aprox. 2,5 miliarde €, dezvoltare regională-11,5 miliarde €, incluziune socială și combaterea sărăciei-cca. 3,7 miliarde €, zona de sănătate- 3,8 miliarde €. (…)

Mecanismul de relansare și reziliență propus de Comisia UE aduce beneficii mari pentru România (30 miliarde €). Acesta presupune ca România să elaboreze un plan național de relansare  și reziliență, în care să argumenteze în ce măsură finanțările pe care le propune sunt în concordanță cu nevoile de creștere, de consolidare a mediului de afaceri, de digitalizare a economiei mediului privat, cât și a activităților publice.(…)”

De asemenea prezent în cadrul Pria Construct&Real Estate Conefrence, Dl.Cristian ERBAȘU – Președinte, FPSC a precizat : „Domeniul construcțiilor ar cam trebui să fie în perioada următoare un domeniu foarte important pentru redresarea economiei, având în vedere că sunt aceste fonduri europene, dar vor fi și altele, menite să ducă la dezvoltarea unor proiecte de investiții în România care au rolul să echilibreze o balanță defovarabilă investițiilor din ultimii ani, unde s-a mers mai mult pe consum și pe componenta socială.  Pentru a reface economia trebuie să începem în primul rând cu investiții, care nu înseamnă doar achiziționarea de bunuri, ci invetiția în construcții, în infrastructura mare și nu numai, în sănătate, în învățământ și în alte rețele( stații de epurare, irigare etc.) (…)

Necesitatea în România a unor investiții în privința producerii unor materiale de consrucții absolut necesare pieții în următorii ani. Sunt 2 categorii de material, cele care țin de un flux și de o investiție de mare avengură, de exemplu, oțel-beton. Există și alte lucruri banale care s-ar putea produce în România. (…)

Sunt foarte mulți bani de la UE și este păcat să fie folosiți fie ineficient, fie în cele din urmă să rămână nefolosiți dacă nu găsim varianta cea mai bună și eficientă.

În domeniul construcțiilor, trebuie să ținem cont că suntem într-un con de umbră care sper să nu țină foarte mult. Sfărșitul anului și începutul anului viitor vor suferi din cauza lipsei unor licitații desfășurate și a unor demarări de proiecte, dar și de situația politică care a fost dublată și de stare impusă de pandemie. Toate acestea au condus la o letargie în zona construcțiilor. În privat lucrurile au scăzut foarte mult, iar acum toate așteptările sunt în zona investițiilor guvernamentale sau locale. (…) Este o situație  în care lucrurile se mișcă lent, este o perioadă în care oamenii nu știu foarte clar ce au de făcut.”

D-na Nicoleta VATLAVEC  – Manager Corporate, Groupama Asigurări, prezentă în cadrul evenimentului Pria Construct&Real Estate din 30 iulie 2020 a declarat : „Avem un pachet dedicat construcțiilor care include asigurări pentru lucrările de construcții-montaj, utilaje, echipamente, poliță de garanții etc. Provocarea cea mai mare a constructorilor în această perioadă, ca de altfel a tuturor antreprenorilor este continuitatea business-ului concomitent cu asigurarea securității angajaților. (…)

Prin pachetul de asigurare medicală, Groupama oferă soluția de asigurare completă, pentru că încurajează prevenția, permite diagnosticarea afecțiunilor și susține ulterior un tratament necesar. Avem un parteneriar cu Regina Maria care garantează servicii de calitate prin echipa sa de profesioniști și prin asigurare de proximitate la nivelul întregii țări. Asigurarea de viață oferă compensații financiare în caz de invaliditate și deces, poate acoperi riscuri precum intrevenții chirurgicale, spitalizare, fracturi, arsuri etc. (…)

Tot in cadrul evenimentului, Dl. Marius MAIER – Managing Partner, CMC Grup Risk Advisor a declarat:

„Rolul nostru este să asistăm clienții în această călătorie în așa fel încât planurile să devină realitate. Totul pleacă la un moment dat de la o idee și ajunge să arate precum o schiță, prinde formă după ore de muncă. Fie că discutăm de un proiect de infrastructură sau de un proiect privat, poate fi un proiect care are o singură unitate a investiției sau poate să fie un ansamblu. Avem expertiză în zona de asistare a cleinților pe tot ce înseamnă riscuri specifice derulării investițiilor. În momentul de față, în România, sunt peste 4000 de proiecte fie că sunt publice, fie că sunt private în diverse faze și cu diverse valori. Avem peste 500 de proiecte care sunt cu valori până în 50 milioane de lei, avem proiecte de peste 500 de milioane de lei, aproximativ 30-40, dar avem și vârful de 2-3 miliarde.(…)

Părțile implicate în această ecuație sunt inevestitorii în spatele cărora se află finanțatorii, arhitecți, constructori, subcontractanți și terții(vecini/trecători).

Proiectele ajung la noi ca și cerere de ofertă fie din faza în care sunt terminate, fie când lucrurile sunt avansate. De multe ori avem discuții cu constructori sau antreprenori care au o investiție derulată de 40-60% și nu au luat în considerare pachetul de asigurări specifice. Dacă te duci la un asigurator cu un proiect în stadiu avansat, greșelile făcute până în momentul respectiv nu vor fi despăgubite dacă sunt cauza unor riscuri.(…)

Noi vedem din interacțiunile cu cleinții noștri că managementul de risc trebuie să coboare la nivel de șef de echipă, de management de departament de companie. Dacă ceva nu funcționează cum trebuie, ne putem trezi că undeva în stadiu avansat de finalizare a lucrării pare ceva care declanșează o situație greu de suportat de unul singur. Noi în raport cu domeniul investițiilor în derulare constatăm că sunt destul de multe lucrări din zona privată care sunt neasigurate. În zona de lucrări de infrastuctură, cel puțin formal, asigurările se cer. (..)

Dacă este un hotel de pe care cade ceva și hotelul este finalizat, polițele de răspundere asigurau doar că dacă acel hotel era în construcție, asiguratorii nu voiau să acopere. Până la urmă am reușit să ajungem la funcționalitate mai bună a polițelor.”

Vizionând conferința ați avut ocazia să urmăriți cei mai importanți lectori din domeniu dar și să faceți schimb de opinii și experiență cu participanții preocupați de aceleași subiecte ca și voi, de a vedea care sunt opiniile asociațiilor și ale companiilor din industria dvs. Exemplele, studiile de caz și noutățile vor fi adevărate surse de învățare și dezvoltare pentru activitatea pe care o desfășurați.

PRIA Construct&Real Estate face parte din seria evenimentelor de succes organizate de Pria în România.

PRIAevents este recunoscută de multă vreme ca o platformă independentă, și echidistantă de discuții despre cele mai importante teme, despre schimbări legislative, politici în toate sectoarele economiei.

Conferinţele PRIAevents aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei.